Luciana's blog

Luciana's blog

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Shaorma de pui

Azi am pregatit ceva delicios: shaorma de pui. Stiu ca tendinta generala este sa consumam mancare cat mai sanatoasa, salate, fructe, hrana bio, dar sa fim seriosi, cui nu-i place din cand in cand o shaorma sau o pizza? In weekend-uri ne putem rasfata cu ceva bun alaturi de cei dragi, asa ca va dau reteta mai jos:
Pentru 4 portii mari:
4 lipii ( eu am folosit lipii libaneze)
800 g piept de pui
Boia de ardei, piper sau condiment de pui
400 g varza tocata marunt
6 buc castraveti murati taiati rondele
2 buc gogosari murati taiati fasii
2 lingurite ardei iuti murati
2 cepe
1 capatana de usturoi
6 linguri maioneza
Ketchup
2 borcanele iaurt gras
1 Kg cartofi

Preparare:
Taiem pieptul de pui in bucati potrivite pe care le condimentam cu boia de ardei si piper. Asezam bucatile pe gratarul incins. Intre timp pregatim cartofii prajiti, taiem ceapa, varza, castravetii, gogosarii. Maioneza o pregatim dintr-un galbenus crud si unul fiert. Cand maioneza este gata o amestecam cu iaurtul si cu usturoiul zdrobit.
Cand totul este pregatit, asezam o foaie de lipie pe platou, o ungem cu sosul de maioneza ( maioneza, iaurt, usturoi), punem carnea taiata in fasii de cativa cm, cartofi prajiti, varza, ceapa, muraturi, iar sos de maioneza si ketchup si rulam. S-ar putea sa sa desfaca sau sa curga sosul asa ca va sfatuiesc sa o bagati pe jumatate intr-o punguta mica de unica folosinta, infasurata in servetel sau o putei servi la farfurie, fara sa o mai rulati.



joi, 26 ianuarie 2012

Prajitura inteligenta

De foarte mult timp am zis sa incerc aceasta prajitura si m-am hotarat in momentul in care am vazut pozele pe blog la Andreea Dianu http://pasiunepentrubucatarie.blogspot.com/2010/09/prajitura-desteapta.html . Asa ca iata ce bunatate am facut:
Ingrediente:
225 g faina
250 g unt/ margarina
1 L lapte
4 pliculete de zahar vanilat si esenta de vanilie
250 g zahar
8 oua

Preparare:
Untul se taie in bucati si se topeste pe bain-marie. Se lasa la racit si intre timp se bat albusurile spuma cu un praf de sare, galbenusurile se freaca cu zaharul si zaharul vanilat. Se adauga untul topit peste galbenusuri. Faina se cerne si se adauga peste compozitia de galbenusuri si unt.Se adauga laptele. Dupa ce se incorporeaza laptele se aduga albusurile batute spuma. Se amesteca cu lingura de sus in jos. Compozitia rezultata se pune in tava unsa cu ulei si tapetata cu faina.
Se da la cuptor pentru aproximativ 1 h ( eu am tinut-o 1 h si 15 minute deoarece nu mi se parea coapta). Primele 5 minute se da focul mai mare, dupa il reducem la minim. Nu se deschide usa cuptorului. Cand este gata o lasam sa se raceasca si abia dupa o taiem cubulete si o pudram cu zahar.

Prajitura Bounty

Cine iubeste ciocolata Bounty in mod sigur o sa iubeasca si aceasta prajitura care este delicioasa. Ma gandeam eu ca o sa fie buna inca de cand am vazut pozele pe blogul Laurei Sava, dar n-am crezut ca atat de buna...mmmmmm...un amestec de ciocolata si cocos. Reteta o am de aici http://savalaura.blogspot.com/2011/01/prajitura-bounty-bars.html


Ingrediente:
Blat:
125 g unt/ margarina
100 g zahar brun
3 oua
200 g faina
2 linguri cacao
2 linguri lapte
1 lingurita plina praf de copt

Crema:
300 ml lapte
3 linguri pline cu gris
100 g unt/ margarina
100 g zahar
100 g nuca de cocos

Sirop:
lapte caramel sau lichior de cocos

Glazura:
200 g ciocolata cu lapte
50 g unt/ margarina

Preparare:
Frecam untul cu zaharul si cand compozitia devine spumoasa incepem sa adaugam ouale, pe rand, amestecand bine dupa fiecare. Adaugam laptele. Cernem faina si cacaua printr-o sita si le adaugam in compozitia de mai sus.
Turnam totul intr-o tava tapetata cu hartie de copt ( 20x30 cm)  si introducem in cuptorul incalzit in prealabil. Lasam la cuptor timp de 18-20 minute la 180 grade C.

 In timp ce baltul se raceste preparam un lapte caramel: caramelizam 2-3 linguri de zahar ( doar pana devine auriu) si il stingem cu 200 ml lapte. Lasam pe foc pana cand zaharul se topeste si cu acest amestec insiropam blatul.
Pentru crema: laptele, untul, zaharul si grisul se pun pe foc pana se ingroasa. Se adauga nuca de cocos si se amesteca foarte bine. Se mai tine crema pe foc circa 2-3 minute si se toarna fierbinte peste blatul racit. Se niveleaza si se toarna glazura pregatita astfel: se topeste ciocolata la bain-marie, se adauga untul si se amesteca bine.
Se lasa prajitura la frigider pentru minim o ora. Se feliaza cu un cutit incalzit.